Pagina se încarcă, vă rugăm așteptați

Pagina se încarcă, vă rugăm așteptați

Centrul de zi pentru copii „Cuvioasa Parascheva” Alba Iulia, din cadrul proiectului „Prin educație spre vocație!”, și-a aniversat ocrotitoarea

English version below

Vineri, 14 octombrie a.c., în ziua pomenirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, Centrul de zi pentru copii „Cuvioasa Parascheva” Alba Iulia, din cadrul proiectului „Prin Educație spre Vocație!” a sărbătorit ocrotitoarea așezământului. Acest așezământ social asigură un mediu propice dezvoltării fiecărui copil și oferă șansa unei creșteri armonioase, oferindu-i educație, formare și favorizând coeziunea socială, pentru a deveni tineri cu valori și principii curate, cu caractere integre.

cuvioasa_parascheva_si_a_aniversat_ocrotitoarea_2022_1

Evenimentul a reprezentat ocazia retrăirii paginilor de poveste din anii de activitate de până acum. Cu acest prilej, atât cei mici, cât și colectivul centrului de zi au avut bucuria de a rememora momentele de implicare în numeroase activități comunitare, în acțiuni caritabile și, nu în ultimul rând, de clipele frumoase petrecute împreună.

 

La evenimentul aniversar de vineri, copiii și personalul centrului, sub îndrumurarea părintelui coordonator, au înălțat rugăciuni de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul acordat în toate activitățile și pentru că le-a vegheat drumul în acești ani de activitate, totodată, cerând binecuvântarea Lui și pentru anii care vor urma.

cuvioasa_parascheva_si_a_aniversat_ocrotitoarea_2022_2

Cu prilejul aniversării, asistentul social, Mihaela Fleșer, a transmis un cuvânt de mulțumire și recunoștință celor implicați: „Mulțumim colaboratorilor pentru tot sprijinul acordat, pentru încredere și susținere, mulțumim părinților care au avut încredere în noi, lăsându-și copiii în grija noastră, mulțumim copiilor, care ne acceptă cu bune, cu rele, dar cărora le oferim toată dragostea noastră și, nu în ultimul rând, mulțumim părintelui coordonator Florin Croitoru pentru grija pe care ne-o poartă. La mulți ani fericiți! Sfânta Cuvioasă Parascheva să ne ocrotească mereu!”.

 

Proiectul „Prin Educație spre vocație!” este implementat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschool Norvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este Creșterea gradului de incluziune socială și menținerea în sistemul de educaţie a 645 de elevi în situații de risc din regiunile Centru si Nord–Vest prin crearea de activități de tipul „Școală după școală”. Operator de program fiind Fondul Român de Dezvoltare Socială. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni și are o valoare totală de 5.244.990,00 lei din care grant 4.720.491,00 lei iar din cofinanțare privată suma de 524.499, 00 lei.

Persoană de contact:

Manager de proiect

Truța Daniela

e-mail: filantropia_ortodoxa@yahoo.com

website pages: www.filantropiaortodoxa.ro, www.eeagrants.ro, www.frds.ro

„Pious Parascheva” Children`s Day Center in Alba Iulia, part of the project Through Education to Vocation, celebrated its Patron Saint

Friday, October 14, cy, on Saint Pious Parascheva of Iasi Dedication Day, Pious Parascheva Children`s Day Center in Alba Iulia, part of the project “Through Education to Vocation!”, celebrated its Patron Saint. This social establishment provides a proper environment for the development of each child enrolled within the program and also offers the chance for a harmonious growth, providing them with education, training and promoting social cohesion, in order for them to become young people with clean values and principles, and upright characters.

cuvioasa_parascheva_si_a_aniversat_ocrotitoarea_2022_1

The event represented the opportunity to relive the pages of the story written in the years of activity so far. On this occasion, both the little ones and the staff of the day center had the joy of remembering the moments of involvement in many Community activities, in charitable actions and, last but not least, the beautiful moments spent together.

 

At Friday’s anniversary event, the children and staff within the center, under the guidance of the father coordinating the Center, thanked God for His help in all activities and for watching their way in these years of activity, also, asking for His blessing for the years to come.

cuvioasa_parascheva_si_a_aniversat_ocrotitoarea_2022_2

To mark this anniversary, the social worker, Mihaela Fleșer, addressed a word of thanks and gratitude to the people involved: “We thank our collaborators for all their help, for their trust and support, we thank the parents who trusted us, leaving their children in our care, we thank the children, who accept us with good, with bad, but to whom we give all our love, and last but not least, we thank the Coordinator, Father Florin Croitoru, for his care for us. Happy anniversary! May the Saint Pious Parascheva always protect us!”

 

The Project “Through Education to Vocation!” is implemented by “Filantropia Ortodoxa Alba Iulia” Association in partnership with HEKS/EPER Foundation Romania, FAER Reghin and NEWschool Norway, through EEA and Norwegian Grants under the Local Development Program. The project general objective is to increase the social inclusion degree for 645 students in risk situations from the Central and North-West regions by creating activities such as “School after school”. The programme is operated by The Romanian Social Development Fund. The implementation period of the project is 24 months and has a total value of 5.244.990,00 ron out of which a 4.720.491,00 ron grant and private co-financing, the amount of 524.499, 00 ron.

 

Contact info

Project manager

Truța Daniela

e-mail: filantropia_ortodoxa@yahoo.com

pagini website: www.filantropiaortodoxa.ro, www.eeagrants.ro, www.frds.ro