Când vorbim despre activitatea filantropică în Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia, ne referim la Compartimentul de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei, înfiinţat în anul 1995, şi la Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, născută în 2001 ca o necesitate vitală de dezvoltare a asistenţei sociale în arhiepiscopie, două entităţi diferite din punct de vedere juridic, dar partenere permanente, cu aceeaşi conducere. Deci, practic, vorbim de aceeaşi viziune, scop şi obiective, aceeaşi lucrare mergând pe o singură cale, acelaşi atlet bazându-se pe două picioare puternice alergând în sprijinul sărmanilor.

Misiunea asociaţiei este dezvoltarea comunităţilor teritoriale din judeţele Alba şi Mureş.

Scopul Asociaţiei este îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile teritoriale prin: servicii sociale, medicale, culturale, educaţionale, economice şi de mediu, furnizate în spirit creştin.


Obiectivele
Asociaţiei Filantropia Ortodoxă:

 1. Diversificarea serviciilor de asistenţă socială primare şi specializate din comunităţile teritoriale;

2. Iniţierea şi susţinerea de programe şi proiecte pentru dezvoltarea comunităţilor teritoriale;

3. Dezvoltarea de programe de şi pentru tineret: stagii, cursuri, concursuri, târguri, simpozioane, seminarii, mese rotunde, bănci de date, pagini web, acţiuni specifice de voluntariat, tabere şi excursii;

4. Promovarea drepturilor omului şi combaterea discriminării de orice natură, advocacy;

5. Dezvoltarea de reţele de voluntari şi de programe de instruire destinate acestora;

6. Întărirea parteneriatelor cu instituţii şi organizaţii din comunităţi;

7. Dezvoltarea de programe în parteneriat cu autorităţile publice, instituţii, organizaţii şi agenţi economici din ţară şi străinătate;

8. Diversificarea surselor de fonduri inclusiv prin dezvoltarea unor activităţi economice proprii în vederea autofinanţării.

Evoluţia activităţii filantropice în Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia, de la înfiinţarea Compartimentului de Asistenţă Socială în anul 1995 şi continuând cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, născută în 2001.

Anul 1995 este reprezentativ pentru Arhiepiscopia noastră, întrucât marchează înfiinţarea primului Birou eparhial de Asistenţă Socială din Patriarhia Română. La sfârşitul anului 1995 în Eparhia Alba Iulia funcţionau 2 centre sociale: un modul de Şcoală specială pentru fete, la Mânăstirea Râmeţ şi un Centru pentru femei vârstnice la Mânăstirea Recea.

Începând cu anul 1996 – la nivelul Eparhiei de Alba, cu binecuvântarea şi susţinerea Înaltpreasfinţitului Andrei, se dezvoltă şi se continuă colaborări cu importanţi actori sociali: autorităţi locale şi judeţene la nivelul judeţelor Alba şi Mureş, Serviciul de Ajutor Maltez din Koblenz – Germania, Crucea Albastră, diverşi donatori din ţară şi străinătate (în special Austria – prin intermediul părintelui Anghel Ştefan, Germania şi Italia), organizaţii neguvernamentale (World Vision, AIDROM), precum şi cu alte organizaţii creştine: Societatea de ajutorare Diakonia evanghelică şi Organizaţia Caritas. Aceste colaborări s-au concretizat în special în ajutoare financiare şi materiale (alimente, îmbrăcăminte, medicamente), instruire, oferire de modele de bună practică.

În luna februarie a anului 1997, Compartimentul de Asistenţă Socială a înaintat Sfântului Sinod o propunere, elaborată de Preotul Mihail Ioan Dan, pentru înfiinţarea unui sistem de asistenţă socială. Acest document a constituit baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Sistemului de Asistenţă Socială în Biserica Ortodoxă Română, aprobat de Sfântul Sinod. Tot atunci la Alba Iulia a fost redactat primul “Ghid practic pentru Birourile de Asistenţă Socială” din cadrul protopopiatelor.

În luna august 1997 în Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia ia fiinţă Sectorul Biserica şi Societatea, cu trei mari compartimente: Compartimentul de Asistenţă socială, Compartimentul de misiune în instituţiile statului (preoţii din spitale, penitenciare şi armată) şi Compartimentul de tineret. Tot în anul 1997, Compartimentul de Asistenţă Socială îşi face debutul în atragerea de fonduri de la Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDROM.

În anii 1998-1999 s-au pus bazele unei mari realizări în domeniul asistenţei sociale în cuprinsul Eparhiei de Alba Iulia, care poate fi luat ca model de bună practică la nivel naţional, şi anume înfiinţarea caselor de tip familial, în colaborare cu structurile statului, folosind personalitatea juridică a parohiei. Organizarea acestor aşezăminte a devenit, sub toate aspectele, cea mai viabilă alternativă de ocrotire a copiilor în regim rezidenţial la vechile case de copii. Costurile de ocrotire/copil pentru stat sunt scăzute, iar copiii dobândesc cu adevărat o familie, un tată şi o mamă în persoana preotului paroh şi a soţiei lui, şi multă dragoste, atenţie şi sprijin. Au luat naştere primele două astfel de aşezăminte: Casa de tip familial „Sf. Andrei” Vingard şi Casa de tip familial „Sf. Veronica” Dumbrava.

Pe lângă aceste aşezăminte, la sfârşitul anului 1999, mai funcţionau încă 3 cantine sociale, la Alba Iulia şi Târgu Mureş precum şi la Lunca Bradului, existând astfel în întreaga eparhie un număr de 7 centre sociale. În anul 2000 a continuat funcţionarea celor 7 centre sociale şi s-au pus bazele înfiinţării altor 3 Case de tip familial, la Almaşu Mare, la parohia Aiud IV şi la Alba Iulia. Totodată s-au continuat colaborările cu Serviciul de Ajutor Maltez din Koblenz – Germania, Crucea Albastră şi Societate de Ajutorare Diakonia Alba Iulia.

Anul 2001 marchează conturarea a două direcţii stategice: înfiinţarea şi dezvoltarea aşezămintelor sociale şi profesionalizarea activităţilor sociale. Astfel, s-au înfiinţat 4 aşezăminte sociale noi: Casa de tip familial „Sf. Nicolae” Târsa, Casa de tip familial „Bunavestire” Almaşu Mare, Căminul de femei vârstnice Dumbrava şi Cantina socială Sebeş. Corespunzător celei de a doua direcţii strategice, la 11 septembrie 2001, s-a înfiinţat Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, simţindu-se nevoia de a diversifica şi profesionaliza serviciile, precum şi de a atrage şi angrena cât mai multe resurse umane şi financiare în asistenţa socială a eparhiei.

Anul 2002 a fost caracterizat de 3 direcţii de acţiune: clarificarea principiilor de acţiune, diversificarea structurilor de asistenţă socială şi c.diversificarea tipurilor de servicii sociale oferite. S-au creat structuri de asistenţă socială flexibile, profesionaliste şi eficiente. S-a urmărit crearea de condiţii pentru înfiinţarea unor centre sociale în toate zonele eparhiei, în special în oraşe şi au fost dezvoltate relaţii de parteneriat cu perspective durabile cu autorităţile locale şi cu alte organizaţii cu activitate socială. S-au înfiinţat 4 centre sociale noi: Casa de tip familial şi Centrul de zi pentru copii din cadrul Centrului de servicii comunitare „Sf. Ilie Tesviteanul Aiud”, Adăpostul de noapte din cadrul Aşezământului Social „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia şi Centrul de zi „Sf. Varvara” Baia de Arieş. Totodată Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” a câştigat primele trei proiecte cu finanţare nerambursabilă şi a iniţiat un parteneriat durabil cu Organizaţia Caritas Romano-catolici Alba Iulia şi Societatea de Ajutorare Diakonia Alba Iulia.

Anul 2003 a fost un an de stabilitate. S-a reuşit o concentrare mai mare asupra proiectelor aflate în derulare, presaţi fiind şi de exigenţa finanţatorilor, iar personalul a dobândit experienţă, specializându-se în cadrul mai multor cursuri de instruire. În acest an au fost inaugurate 4 aşezăminte sociale noi: Casa de tip familial şi Centrul de zi „Maria II” Reghin, Casa de tip familial „Sf. Vasile cel Mare” Alba Iulia şi Centrul de zi „Sf. Mc. Ciprian” Ocna Mureş, numărul centrelor sociale din eparhie ridicându-se la 21.

La nivel organizatoric, anul 2004 a însemnat definitivarea procesului de îngemănare a celor două componente prin care se desfăşoară activitatea de asistenţă socială a eparhiei, respectiv Birourile de Asistenţă Socială şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. S-au înfiinţat 5 filiale ale asociaţiei în judeţele Alba şi Mureş, asociaţia pliindu-se pe structurile de asistenţă socială proprii Arhiepiscopiei. Această organizare a creat un model pentru întreaga patriarhie. Totodată, în anul 2004 s-au înfiinţat 8 aşezăminte sociale noi: Casa de tip familial „Izvorul Tamăduirii” Oarda de Jos, Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” Sâncraiu de Mureş, Centrul de zi pentru copii „Sf. Filofteia” Silivaş, Modul Şcoală Specială Dumbrava, Centrul Creştin medical social de zi şi Centrul de îngrjire socio-medicală la domiciliu „Filantropia” Sighişoara, Serviciul de îngrijire la domiciliu „Sf. Andrei” Reghin, Grup de întrajutorare a persoanelor dependente de alcool Alba Iulia.

Anul 2005 a marcat finalizarea înfiinţării structurilor de asistenţă socială la toate protopopiatele şi totodată conturarea unei noi strategii de dezvoltare. S-a trecut de la o perspectivă punctuală la una regională, judeţeană, de tip reţea. În 2005 au apărut primele proiecte de anvergură teritorială, iniţiindu-se o Reţea judeţeană de prevenire şi combatere a exploatării prin muncă a copiilor şi o Reţea judeţeană de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu. S-au înfiinţat 7 centre sociale noi: Casa de tip familial „Sf. Teodor” Sâncraiu de Mureş, Casa de tip familial „Maria I” Reghin, Centrul de zi „Sf. Ana” Alba Iulia, Centrul de zi „Sf. Nicolae” Roşia de Secaş, Centrele de îngrijire socio-medicală a vârstnicilor la domiciliu de la Alba Iulia, Aiud şi Zlatna.

Anul 2006 a fost un an de stabilitate şi maturizare. Totodată s-au inaugurat 8 centre sociale noi: Centrul maternal şi Centrul pentru formarea deprinderilor de viaţă independentă din cadrul Complexului Social „Sf. Veronica” Dumbrava, Casa de tip familial „Sf. Nicolae” Criş, Centrul de criză pentru persoane vârstnice Reghin, Centrul de zi şi Centrul de îngrijire socio-medicală la domiciliu a persoanelor vârstnice „Sf. Nicolae” Valea Lungă, Centrul Comunitar de servicii pentru vârstnici „Sf. M. Mc. Pantelimon” Zlatna şi Centrul de Consiliere Pre şi Post Avort Alba Iulia.

Anul 2007 a fost un an al echilibrului şi al dezvoltării. S-au înfiinţat 9 centre sociale: Aşezământul social pentru persoane vârstnice „Sf. Andrei” Bărăbanţ, Casa de tip familial, Centrul de zi şi Serviciul de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice din cadrul Aşezământului „Sf. Gheorghe” Sebeş, Serviciile de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice Blaj, Hopârta, Baia de Arieş şi Târgu Mureş şi Biroul pentru asistenţă socială şi consiliere a persoanelor cu dizabilităţi Alba Iulia. S-au profesionalizat activităţile de obţinere a fondurilor, prin atragerea procentului de 2 % din impozit şi prin înfiinţarea unui S.R.L al Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”.

În anul 2008 accentul s-a pus pe modernizarea Centrelor sociale şi iniţierea unor proiecte în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, înfiinţându-se şi 2 centre sociale noi: Serviciile socio-medicale de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice Câmpeni şi Roşia de Secaş. La sfârşitul anului s-a putut spune că Arhiepiscopia noastră a creat un sistem de asistenţă socială unic în ţară, model pentru întreaga Patriarhie Română. În acest sens, Arhiepiscopia noastră a oferit un model de bune practici pentru 5 domenii:

1. Organizarea coerentă şi unitară a propriilor structuri de asistenţă socială, existând un birou de asistenţă socială cu personal calificat şi filiale ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă la fiecare protopopiat. Acest mod de organizare a onstituit principalul argument pentru care Federaţia Organizaţiilor Nonguvernamentale ale Bisericii Ortodoxe de la nivelul întregii Patriarhii a primit numele de ”Filantropia”;

2. Dezvoltarea unui parteneriat de excepţie cu autorităţile publice de la nivel judeţean şi local;

3. Înfiinţarea unei Reţele de Case de tip familial;

4. Înfiinţarea unei Reţele de Centre de zi pentru copii;

5. Înfiinţarea unei Reţele de Îngrijire a persoanelor vârstnice.

În anul 2009 s-a deschis un Centru pilot pentru persoane cu handicap din judeţul Alba, la Alba Iulia, s-a extins Reţeaua de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice cu Centrul de la Bistra, la Mănăstirea Dumbrava s-a inaugurat un cabinet stomatologic, iar la Aşezământul „Sf. Andrei” din Bărăbanţ s-a deschis un modul pentru persoane dependente.

S-a încheiat în anul 2010 o perioadă de maturizare a întregii activităţi de asistenţă socială pe care o desfăşurăm, sub aspectul modului de organizare şi diversificare a serviciilor, al experienţei personalului angajat şi al dezvoltării relaţiilor cu autorităţile publice judeţene şi locale, precum şi cu alţi parteneri sociali. Au devenit clare în acest an direcţiile de acţiune în viitor, s-a reuşit atragerea şi gestionarea cu succes a unor proiecte de mare amploare şi s-a început în mod concret un proces de creştere a calităţii serviciilor pe care le oferim.

Această etapă de maturizare a fost apreciată şi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care, în mai multe rânduri, a precizat că Arhiepiscopia Alba Iulia are cea mai dezvoltată reţea de asistenţă socială din Patriarhia Română. O altă apreciare este rezultatul evaluării pe care a făcut-o Fundaţia „Parteneri pentru Dezvoltare Locală” în cadrul proiectului „SOCIAL” al Federaţiei Filantropia. Cităm acum din raportul de evaluare: „Organizaţia se găseşte în acest moment în etapa desăvârşirii organizaţionale, care este caracterizată de faptul că organizaţia este pe deplin funcţională în toate ariile de competenţă… corespunzător acestei etape asociaţia se află la un nivel superior de dezvoltare cu tendinţe evidente de a atinge într-un orizont de timp imediat nivelul model…”, nivelul model, fiind al unsprezecelea nivel, ultimul, din procesul de dezvoltare al unei organizaţii.